Sincera sa fiu nu ma mai cred nimic.
Era o vreme cand ma credeam balerina, apoi am fost eleva, dupa oaia neagra, si spre sfarsit, o simpla fata cu personalitati multiple (unii spunea cu multe fete, da' eu o prefer pe-a mea).
Totul era un mare haos... Parca mintea imi era impartita in 100 de bucati, si fiecare bucata avea partea ei de suflet, mai buna, mai rea... Nu puteam sa ma adun niciodata, nu putea sa vad nimic, nu auzeam decat ce vroiam, nu vroiam nimic si in acelasi timp vroiam totul. Atata zgomot in jurul meu, zi de zi, noapte alba dupa noapte alba, cautam sa inteleg cine ma cred.
Acum, dupa ce am aruncat cu piatra in balta... stau si a duc cu valu... fara stropi, nu mai caut sa ochiesc punctu, ci ma duc usor, concentric, peste tot, dar stiind de unde am plecat. De acolo din centru.
Nu ma apuc de meditatii, nu vreau sa ma luminez odata cu omenirea, doar imi modific sistemul de valori, in functie de ce am simtit pana acum... mai departe, am inceput sa vad si sa aud cum vreau, nu numai ce vreau.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu