De ce mai mi-e frica si acum?

"I must not fear. Fear is the mind-killer. Fear is the little-death that brings total obliteration. I will face my fear. I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path. Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain."
Bene Gesserit Litany Against Fear

Degeaba ma cac pe mine ca nu mi-e frica de nimic, sunt o mincinoasa. Mi-e frica de mine, mi-e frica sa nu fiu singura niciodata, mi-e frica sa spun ce gandesc, mi-e frica sa fac ce vreau, mi-e frica de tot ce misca. Si pe deasupra, mai ma si mint, de dimineata pana seara, zi de zi. Mi-e frica de cand ma stiu. Mi-era frica la scoala, de teze, de examene, de colegi, de profesori, acasa de parinti, in fata blocului de alti parinti sau alti copii, dar eram mica si proasta. Acum ce dracu scuza mai am? Sunt mare si proasta? Pai cu siguranta da. Alta explicatie nu exista. Sau nu, inca nu m-am decis ce sunt. Mai am o solutie.... Pot sa ma gandesc mult si bine la prima data cand am simtit ca mi se inmoaie genunchii de frica, sa imi dau seama ca nu mai ma bate nimeni daca fac vreo prostie, sa nu mai tin bratara cu margelute pe mana si sa le numar de fiecare data cu ochii inchisi pana trece, sa nu mai sint niciodata ca`mi sare inima din piept, sa nu mai plang niciodata pana mi se taie respiratia, dar totusi sa am lume in jurul meu. Sau, as putea simplu sa`mi accept prostia, si sa intru in zombie land, sa nu mai simt nimic, nici macar o bucurie sau placere ca pret platit pentru tot.

Let's flip a coin !